Există o categorie de termeni pe care îi aud frecvent în sesiunile de consultanță de imagine, dar mai ales în proiectele în care lucrez ca stilist.
Acești termeni nu descriu o piesă vestimentară, nu descriu un stil și nu descriu un context.
Ei descriu, de cele mai multe ori o emoție.
„Vreau ceva cool.”
„Nu vreau să par bătrânicios.”
„Vreau ceva tineresc.”
„Mocasinii ăștia sunt de babă.”
„Vreau ceva trendy, dar nu prea.”
De fiecare dată când aud una dintre aceste formulări, știu că înainte să vorbim despre haine trebuie să vorbim despre altceva.
„Cool” nu poate fi definit … prin definiție și exact de aceea e inutilizabil ca briefing pentru un consultant de imagine sau stilist.
Există o ironie frumoasă în felul în care funcționează coolness-ul, documentată și de cercetarea în psihologie socială.
Cool este o calitate subiectivă, dinamică și construită social. Variază de la persoană la persoană, de la generație la generație și de la un grup de referință la altul. Nu există o definiție universală. Și, poate cel mai interesant, nu se poate cere sau cumpăra. Vine din percepție și gust personal. Ceea ce înseamnă că o ținută „cool” cerută explicit… nu poate fi cool prin definiție. Mai mult, dacă îl urmărești deliberat, îl pierzi.
„Cool” e specific generației – ce e cool pentru Gen Z poate fi penibil pentru un Millennials și invers. Deci când un client îți cere „ceva cool” – cool pentru cine? În ce context? Față de ce grup de referință?
Un editor de modă cu experiență vastă a formulat-o direct: prin suprafolosire, „cool” și-a pierdut aproape orice calitate tangibilă. Este o desemnare subiectivă – un termen general pentru idealuri nedefinibile care a corupt gustul și exprimarea stilului personal.
Dacă cineva îți cere „ceva cool” îți cere de fapt ceva bazat pe gustul lui personal, filtrat prin percepția lui despre ce înseamnă cool în grupul lui de referință, la vârsta lui, în mediul lui și în zona lui specifică.
Fără să îți dea niciunul dintre acești parametri.
E ca și cum ți-ar cere să gătești „ceva bun” fără să îți spună pentru cine, cu ce ocazie și ce îi place sau nu îi place.
Cu “trendy” e mai simpu și mai clar: Trendy vine din conformarea cu orice preț la trenduri, din dorința de a fi mereu actual, ceea ce este opusul unui stil personal bine conturat.
„Trendy” și „cool” sunt pentru perioadele de căutare, nu pentru imaginea profesională
Există un moment în evoluția oricărui profesionist în care identitatea vizuală nu mai e în construcție e deja conturată.
Termenii „cool” și „trendy” sunt semnale de identitate în căutare. Sunt utili când ești tânăr, când explorezi, când vrei să aparții unui grup sau să te diferențiezi de altul. Când imaginea e un instrument de descoperire a sinelui.
La un anumit nivel profesional – cu experiență, autoritate și un rol clar – imaginea nu mai este despre descoperire este despre aliniere și coerență.
Un profesionist cu ani de experiență într-un domeniu nu are nevoie să fie „cool.” Are nevoie de o imagine care să susțină autoritatea pe care și-a construit-o. Care să comunice competență și credibilitate înainte să deschidă gura. Care să funcționeze în contextele lui specifice, nu în contextele unui adolescent care vrea să impresioneze.
Ce ascund termenii subiectivi
Când un client folosește termeni ca „bătrânicios”, „de babă” sau „tineresc” el nu descrie o piesă vestimentară. Descrie o teamă.
„Nu vreau să par bătrânicios” – tradus = “mă tem că nu mai sunt relevant, că vârsta mă exclude din anumite contexte sau grupuri, că oamenii mă vor trata diferit”.
„Vreau ceva tineresc” – tradus = “vreau să par mai tânăr decât sunt” sau “vreau să simt că am aceeași energie și relevanță ca acum 10 ani”.
„Vreau ceva cool” – tradus = “vreau să fiu admirat și acceptat”, “Vreau să fac parte din ceva”, “Vreau să transmit că sunt la curent, că înțeleg lumea în care trăiesc”.
Niciuna dintre aceste nevoi nu e greșită. Sunt nevoi umane reale și legitime.
Problema apare când încerc să le traduc direct în decizii vestimentare fără să clarific mai întâi ce se află în spatele lor și, mai grav, atunci când vreau să le integrez în imaginea business.
Prima mea întrebare în sesiune
De aceea, prima mea întrebare când aud un termen subiectiv nu este despre haine.
Este:
„Cool față de ce?”
„Tineresc în ce context?”
„Bătrânicios după opinia cui?”
Aceste întrebări nu sunt retorice, sunt necesare pentru că, fără repere clare, orice decizie vestimentară e o ghicitoare.
Și ghicitoarea poate fi câștigată sau pierdută, dar nu construită.
Ce înlocuiește termenii subiectivi
Într-o consultanță de imagine funcțională, termenii subiectivi sunt înlocuiți cu repere concrete:
În loc de „cool” – ce context, ce public, ce mesaj vrei să transmiți?
În loc de „tineresc” – ce nivel de formalitate, ce grad de relaxare, ce energie vizuală?
În loc de „bătrânicios” – ce anume din ținuta actuală nu mai reflectă cine ești acum sau unde vrei să ajungi?
Aceste întrebări au răspunsuri concrete. Și din răspunsuri concrete pot ieși decizii concrete.
Nu din termeni care spun mai mult despre emoții decât despre haine.
Concluzie
Termenii subiectivi nu sunt un defect al clientului, sunt un semnal. Spun că există o nevoie reală în spatele cererii, dar că aceasta nu a fost încă formulată clar.
Rolul unui consultant de imagine nu e să livreze „ceva cool.” E să ajute clientul să formuleze ce are nevoie cu adevărat și apoi să construiască o imagine care să răspundă acelei nevoi reale.
Primul pas în orice sesiune de consultanță de imagine nu este despre haine. Este despre claritate.
Dacă vrei să construiești o imagine profesională pornind de la repere clare, nu de la termeni care nu pot fi definiți, consultanța de imagine profesională este punctul de plecare potrivit. Citește și Stil personal vs tendințe.
Acest articol a fost documentat și redactat de Nicoleta Toma pentru evolutiv.ro. Preluarea integrală sau parțială este permisă cu menționarea sursei și linkul activ spre articolul original (evolutiv.ro / Nicoleta Toma).
Ilustrații generate cu AI.
